Testul bezelei

Curtea Veche Publishing
E-knjiga
379
Broj stranica
Ocjene i recenzije nisu potvrđene  Saznajte više

O ovoj e-knjizi

Cu toţii vrem să ne atingem scopurile! Să luăm decizii mai bune, să avem mai multă încredere în noi înşine, să ne controlăm emoţiile negative, să nu cedăm în faţa tentaţiilor mărunte, să avem o bună sănătate fizică şi mintală — toate acestea ar fi imposibile în absenţa autocontrolului, fundamentul inteligenței emoționale şi originea oricărei vieți împlinite.


Walter Mischel demonstrează că voinţa poate fi educată, dezvăluind abilităţile cognitive şi strategiile prin care autocontrolul poate fi îmbunătăţit. Dacă ne însuşim concluziile sale, care pot fi extrem de utile atât specialiştilor — psihologi, profesori, medici, economişti —, cât şi nespecialiştilor, vom deveni mai motivaţi, mai perseverenţi, mai stăpâni pe noi înşine. Vom putea fi, în sfârşit, aşa cum ne-am dorit întotdeauna!

O autoru

WALTER MISCHEL s-a născut la Viena. După ce Austria a fost anexată de Germania în 1938, s-a refugiat împreună cu familia în Statele Unite ale Americii. A absolvit cursurile Universităţii New York, apoi a urmat un master în psihologie clinică la City College din New York, după care şi-a luat doctoratul în psihologie clinică la Universtatea de Stat din Ohio. A predat pentru scurt timp la Universitatea din Colorado, apoi, între 1958 şi 1962, la Harvard. A fost, între 1962 şi 1983, profesor la Universitatea Stanford. Din 1983, este profesor în cadrul Departamentului de psihologie de la Universitatea Columbia.

Mischel este cunoscut în toată lumea ca fiind creatorul testului bezelei, unul dintre cele mai cunoscute şi mai importante experimente din istoria psihologiei. Încă din 1960, experimentele sale, la care au participat iniţial preşcolarii de la Grădiniţa Bing a Universităţii Stanford, au deschis drumul analizei ştiinţifice moderne a mecanismelor cognitive care permit amânarea recompenselor şi care susţin autocontrolul încă din primii ani de viaţă. În mod surprinzător, rezultatele studiilor lui au relevat posibilitatea de a prezice cu acurateţe starea de sănătate şi starea de bine generală a individului de-a lungul vieţii sale, facilitând descoperirea proceselor de bază şi a abilităţilor cognitive esenţiale de care depinde puterea voinţei.

Munca lui Mischel a transformat gândirea în acest domeniu şi a influenţat iniţierea unor cercetări despre diferenţele individuale în privinţa comportamentului social şi a autocontrolului. În 2002, în numărul din iulie-august al American Psychological Association’s Monitor on Psychology a fost publicată o listă cu 99 de „psihologi eminenţi ai secolului XX“, bazată pe criterii precum studii realizate, premii, impactul ideilor lor asupra ştiinţei ş.a. Printre cei care sunt încă în viaţă, Walter Mischel se află pe locul al treilea. În 1991, a devenit membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe, iar din 2004 face parte din Academia Naţională de Ştiinţe. De-a lungul carierei sale, a primit numeroase premii printre care se numără: Distinguished Scientist Award (1978), din partea Departamentului de Psihologie Clinică al Asociaţiei Americane de Psihologie; Distinguished Scientific Contribution Award (1982), din partea Asociaţiei Americane de Psihologie; Distinguished Scientist Award (2000), din partea Societăţii de Psihologie Socială Experimentală; Grawemeyer Award for Psychology (2011) şi Ludwig Wittgenstein Prize (2012).

Ocijenite ovu e-knjigu

Recite nam šta mislite.

Informacije o čitanju

Pametni telefoni i tableti
Instalirajte aplikaciju Google Play Knjige za Android i iPad/iPhone uređaje. Aplikacija se automatski sinhronizira s vašim računom i omogućava vam čitanje na mreži ili van nje gdje god da se nalazite.
Laptopi i računari
Audio knjige koje su kupljene na Google Playu možete slušati pomoću web preglednika na vašem računaru.
Elektronički čitači i ostali uređaji
Da čitate na e-ink uređajima kao što su Kobo e-čitači, morat ćete preuzeti fajl i prenijeti ga na uređaj. Pratite detaljne upute Centra za pomoć da prenesete fajlove na podržane e-čitače.