Schimbare de planuri

·
· Riscurile iubirii Knjiga 1 · Editura Stylished
4,9
11 recenzija
E-knjiga
173
str.
Ocjene i recenzije nisu potvrđene  Saznajte više

O ovoj e-knjizi

Viața mea era perfectă sau, cel puțin, asta era impresia mea, dar cum totul se poate schimba mai repede de cum bate vântul, aveam să aflu lucruri la care nu m-aș fi așteptat vreodată și care aveau să-mi schimbe soarta pentru totdeauna. Se întâmplă ca totul să ți se pară imposibil și să crezi că nu o să-ți mai revii după o despărțire dureroasă și un eșec în dragoste, dar e nevoie doar de o scânteie și lumina se întrevede la capătul tunelului, mai slabă, ce-i drept, dar se află acolo, așteptând să ajungi la ea. Așa a fost și în cazul meu. 

Trădată de iubit și de cea mai bună prietenă, credeam că totul s-a sfârșit și că o să rămân singură pentru totdeauna, asta până să-l întâlnesc pe Ryan, care mi-a demonstrat că iubirea se simte într-un mod diferit atunci când este împărtășită. Mai târziu aveam să gust din nou din suferință, însă destinul avea să mi-l scoată în cale pe el, cel care avea să-mi schimbe planurile.

Trădată în trecut de iubit și de cea pe care o considera cea mai bună prietenă, Aylin a găsit puterea să iubească din nou. Când se așteaptă mai puțin, tânăra află că tot ce credea până acum nu a fost altceva decât o minciună ambalată frumos și că viața poate fi nedreaptă.

În plin proces de regăsire, bruneta este zguduită, din toate încheieturile, de apariția unui bărbat, total necunoscut ei, care-i face inima să bată accelerat. 

Deși și-a jurat să nu se mai îndrăgostească, Aylin nu se poate opune atracției care mocnește ca o lavă fierbinte, atunci când se află în preajma bărbatului. 

Să fie a treia oară cu noroc?

Ocjene i recenzije

4,9
11 recenzija

Ocijenite ovu e-knjigu

Recite nam što mislite.

Informacije o čitanju

Pametni telefoni i tableti
Instalirajte aplikaciju Google Play knjige za Android i iPad/iPhone. Automatski se sinkronizira s vašim računom i omogućuje vam da čitate online ili offline gdje god bili.
Prijenosna i stolna računala
Audioknjige kupljene na Google Playu možete slušati pomoću web-preglednika na računalu.
Elektronički čitači i ostali uređaji
Za čitanje na uređajima s elektroničkom tintom, kao što su Kobo e-čitači, trebate preuzeti datoteku i prenijeti je na svoj uređaj. Slijedite detaljne upute u centru za pomoć za prijenos datoteka na podržane e-čitače.