Numele mi-l stie vantul

· Humanitas Fiction
5.0
리뷰 2개
eBook
302
페이지
검증되지 않은 평점과 리뷰입니다.  자세히 알아보기

eBook 정보

Traducere de Cornelia Rădulescu

 

Isabel Allende: douăzeci și opt de cărți publicate • traduceri în peste cincizeci și două de limbi • peste șaptezeci și șapte de milioane de exemplare vândute în întreaga lume.

 

Împletind trecutul și prezentul, Numele mi-l știe vântul este, în primul rând, povestea a două personaje de neuitat, ambele în căutarea familiei și a unui cămin. De asemenea, o mărturie a sacrificiilor făcute de părinți și o scrisoare de dragoste pentru copiii care, în pofida unor pericole greu imaginabile, nu încetează să viseze. În S.U.A., cartea a fost aleasă de National Public Radio Best Book of the Year 2023.

 

Viena, 1938. Samuel Adler are cinci ani când tatăl său dispare în timpul Kristallnacht. Viața fiindu-i în primejdie, mama sa îi găsește un loc într-un tren care transportă copii din Austria ocupată de naziști către Anglia. Băiețelul pleacă neluând cu el nimic altceva decât niște haine prea mari și vioara, în a cărei cutie a ascuns un talisman prețios.

Arizona, 2019. Opt decenii mai târziu, Anita Díaz împreună cu mama sa vor lua un alt tren, lăsând în urmă pericolul care se profilează în El Salvador și căutând refugiu în Statele Unite. Dar sosirea lor coincide cu aplicarea noii politici de separare a familiilor, iar Anita, în vârstă de șapte ani, se trezește singură într-o tabără din Nogales. Pentru a evada din realitatea problematică, Anita călătorește în Azabahar, o lume magică a imaginației, unde se poate întâlni cu multele ființe și lucruri dragi pierdute în puținii ei ani de viață.

평점 및 리뷰

5.0
리뷰 2개

이 eBook 평가

의견을 알려주세요.

읽기 정보

스마트폰 및 태블릿
AndroidiPad/iPhoneGoogle Play 북 앱을 설치하세요. 계정과 자동으로 동기화되어 어디서나 온라인 또는 오프라인으로 책을 읽을 수 있습니다.
노트북 및 컴퓨터
컴퓨터의 웹브라우저를 사용하여 Google Play에서 구매한 오디오북을 들을 수 있습니다.
eReader 및 기타 기기
Kobo eReader 등의 eBook 리더기에서 읽으려면 파일을 다운로드하여 기기로 전송해야 합니다. 지원되는 eBook 리더기로 파일을 전송하려면 고객센터에서 자세한 안내를 따르세요.