âMÄ uit ÃŪn jur, rÄsfoiesc ziare, stau la televizor Åi constat cÄ problemele dintotdeauna ale vieÅĢii omeneÅti au fost evacuate. Despre dramÄ se vorbeÅte mai curÃĒnd ÃŪn cheie telenovelisticÄ, despre suferinÅĢÄ, ÃŪn cheie clinic profilacticÄ, despre idealuri Åi reuÅitÄ â ÃŪn cheie pragmatic corporatistÄ. Avem puzderie de ÂŦmanualeÂŧ care ne ÃŪnvaÅĢÄ (ÃŪn doi, trei, sau zece paÅi) cum sÄ obÅĢinem bunÄstarea lÄuntricÄ Åi succesul profesional, avem nenumÄrate compendii de buzunar pentru deprinderea ÂŦtehnicilorÂŧ Zen, Yoga, Sufi, Reiki, Osho etc., dar, ÃŪn realitate, atenÅĢia noastrÄ, reflexivitatea noastrÄ au alte prioritÄÅĢi. Dincolo de o generalÄ nevoie de ÂŦreÅĢetarÂŧ, viaÅĢa noastrÄ interioarÄ e pustie, amuÅĢitÄ de urgenÅĢe, de obosealÄ, de gata-fÄcutul unei exterioritÄÅĢi sufocante, oferite, pÃĒnÄ la indigestie, de scena publicÄ.Am ajuns sÄ evacuÄm din spaÅĢiul nostru de comunicare tot ce priveÅte tulburarea noastrÄ lÄuntricÄ, zbaterea cotidianÄ, mereu nemÄrturisitÄ, pe care suferinÅĢele, iubirile, spaimele noastre o ÃŪntreÅĢin mocnit, dincoace de cuvinte. Nu ne ruÅinÄm sÄ ÂŦconsumÄmÂŧ, la lumina zilei, secrete de alcov ÂŦdezvÄluiteÂŧ de tabloide, sau de ÂŦpicanteÂŧ emisiuni de divertisment, dar suntem pudici cu sentimentele noastre, cu depresiile noastre, cu euforiile Åi neliniÅtile noastre.â (Andrei PLEČU)