Furtuna: volumul 1

·
· Furtuna წიგნი 1 · Editura Stylished
4,0
1 მიმოხილვა
ელწიგნი
352
გვერდი
რეიტინგები და მიმოხილვები დაუდასტურებელია  შეიტყვეთ მეტი

ამ ელწიგნის შესახებ

O evadare și un furt de diamante din timpul celui de-al doilea război mondial conduc la ridicarea unor imperii în lumea afacerilor licite, dar mai ales ilicite.

Aveți în fața dumneavoastră un roman care se prezintă întreg, deși ar permite serializarea – veți parcurge trei aventuri ale unui personal, Blade Storm, le nom de guerre al unui brăbat român impozant prin fizic, de temut prin inteligență practică, invincibil prin abilitățile și cunoștințele sale marțiale – în clasica unealtă de marketing, trilogia.

„Maestrului Dezastrului”, Blade Storm, vă va purta din Extremul Orient în Americi, cu un centru imaginar - și moral, îndrăznesc să spun – aflat în cealaltă emisferă, aici, în România.

„Ușile a două Mercedesuri se deschiseră și din fiecare mașină coborâră câte trei japonezi. Erau tineri, puternici, probabil foarte bine pregătiți fizic și psihic și arborau o alură de siguranță și putere. Costumele le veneau ca turnate, iar cămășile albe, imaculate, erau încheiate până la ultimul nasture.

Se aliniară lângă mașinile din care coborâseră.

Pare o declarație de război, se gândi Kennedy, în timp ce cobora scările flancate de ulii din lemn de tec, cu aripile deschise și ochi răutăcioși, după ce ieșise de dupa ușile mari ale vilei, pe care le lăsase deschise larg.

Propriile gorile umpleau vila și ocupaseră și intrarea principală, fiecare afișând câte o pușcă de calibru mare, asezonată cu un rânjet pe care, la înghesuială, îl puteai numi zâmbet și care îți tăia pofta de mâncare, garantat 100%, pe toată săptămâna.”      

შეფასებები და მიმოხილვები

4,0
1 მიმოხილვა

შეაფასეთ ეს ელწიგნი

გვითხარით თქვენი აზრი.

ინფორმაცია წაკითხვასთან დაკავშირებით

სმარტფონები და ტაბლეტები
დააინსტალირეთ Google Play Books აპი Android და iPad/iPhone მოწყობილობებისთვის. ის ავტომატურად განახორციელებს სინქრონიზაციას თქვენს ანგარიშთან და საშუალებას მოგცემთ, წაიკითხოთ სასურველი კონტენტი ნებისმიერ ადგილას, როგორც ონლაინ, ისე ხაზგარეშე რეჟიმში.
ლეპტოპები და კომპიუტერები
Google Play-ში შეძენილი აუდიოწიგნების მოსმენა თქვენი კომპიუტერის ვებ-ბრაუზერის გამოყენებით შეგიძლიათ.
ელწამკითხველები და სხვა მოწყობილობები
ელექტრონული მელნის მოწყობილობებზე წასაკითხად, როგორიცაა Kobo eReaders, თქვენ უნდა ჩამოტვირთოთ ფაილი და გადაიტანოთ იგი თქვენს მოწყობილობაში. დახმარების ცენტრის დეტალური ინსტრუქციების მიხედვით გადაიტანეთ ფაილები მხარდაჭერილ ელწამკითხველებზე.