Aventurile unei lady

· Grup Editorial Litera
4,6
5 recenzii
Carte electronică
400
Pagini
Evaluările și recenziile nu sunt verificate Află mai multe

Despre această carte electronică

Uneori, chiar și cea mai bine-crescută lady tânjește după aventură. Dar domnișoara Sarah Clarke-Townsend se pune în mare primejdie când, dând dovadă de prezență de spirit și de mult curaj, pretinde că este sora ei geamănă, Mariah, ducesă de Ashton, pe care un grup de răufăcători au plănuit să o răpească. Gestul ei ar putea s-o coste chiar viața dacă răpitorii vor descoperi încurcătura ...

Cu multă vreme în urmă, Rob Carmichael a renunțat la traiul plin de privilegii și a întors spatele moștenirii de drept, devenind om al legii. Aflat întâmplător în vizită la prietenul său, ducele de Ashton, Rob află despre răpirea lui Sarah și pornește spre Irlanda într-o misiune de salvare. Dar, deși reușește s-o elibereze din mâinile răpitorilor, întoarcerea se dovedește mai dificilă decât anticipase; căci nici hainele bărbătești în care se deghizează Sarah pentru a-i înșela pe urmăritori, nici distanța pe care cei doi își impun să o păstreze nu sunt de ajuns să împiedice atracția irezistibilă care le va complica existența într-un mod în care nici unul nu s-a așteptat vreodată.

Evaluări și recenzii

4,6
5 recenzii

Evaluează cartea electronică

Spune-ne ce crezi.

Informații despre lectură

Smartphone-uri și tablete
Instalează aplicația Cărți Google Play pentru Android și iPad/iPhone. Se sincronizează automat cu contul tău și poți să citești online sau offline de oriunde te afli.
Laptopuri și computere
Poți să asculți cărțile audio achiziționate pe Google Play folosind browserul web al computerului.
Dispozitive eReader și alte dispozitive
Ca să citești pe dispozitive pentru citit cărți electronice, cum ar fi eReaderul Kobo, trebuie să descarci un fișier și să îl transferi pe dispozitiv. Urmează instrucțiunile detaliate din Centrul de ajutor pentru a transfera fișiere pe dispozitivele eReader compatibile.