Raymond se ridica din când în când, deschidea fereastra şi se apleca în exterior, fără să ţină seama de ploaia fină şi pătrunzătoare care uda asfaltul şi trotuarele.
— Nimic! Nimic! murmură el, cu excepţia vizitiului meu care doarme pe capra trăsurii, şi a unui lucrător care citeşte un ziar de seară la lumina unui felinar stradal. Antonia nu va veni!…